vineri, 11 martie 2011

CUM SA DRESEZI UN CAINE INCAPATANAT??

Cui nu i-ar placea sa aiba un caine bine educat, care sa asculte fiecare comanda? Daca ai insa un caine mai deosebit, sa zicem “cu personalitate”, procesul relativ simplu de dresare poate deveni o piatra de incercare pentru rabdarea ta. Iata cateva mici trucuri care te pot ajuta sa ii vii “de hac” obraznicutului!   Atunci cand ii dai o comanda, mentine contactul vizual cu cainele. Asta ii transmite lui mesajul ca tu esti seful/sefa. Apoi, spune-i pe nume si da-i comanda cu o voce ferma . “Rex, stai!”.
Nu tipa, fiindca o sa-l sperii si nici nu da comenzi prea lungi. Cainii nu inteleg decat destul de putin din limbajul omenesc, iar propozitiile lungi ii deruteaza. Dupa ce ii dai comanda, arata-i exact ce vrei sa faca, in timp ce repeti aceleasi cuvinte.
Da-i o bucata de biscuite sau ceva bun dupa ce executa corect, lauda-l si mangaie-l. Cainele va fi foarte fericit fiindca tu esti multumit(a) si va fi dispus sa colaboreze in continuare.
Nu vorbi prea mult pe langa subiect in timp ce iti dresezi cainele, “Azorel, sezi”, “Bravo” si cam atat, fiindca altfel o sa creada ca s-a terminat instructia si ca se poate juca in voie.
O sedinta nu trebuie sa dureze mai putin de 10 minute, si nici mai mult de 15 minute, daca vrei sa obtii rezultate reale. Ca si copiii, cainii se plictisesc si obosesc si ei, daca fac acelasi lucru de zeci de ori.
In fiecare zi, trebuie sa ai un program fix de antrenat cainele si, pe masura ce progreseaza, redu-i portia de dulciuri, pana cand o sa se obisnuiasca sa te asculte fara sa mai vrea nimic in schimb.
Nu incerca sa il inveti mai multe comenzi in acelasi timp; fiecare comanda la randul ei. Nu tipa si nu lovi cainele – frustrarea si nervii nu vor aduce nimic bun in relatia voastra. Rabdare, repetitie, laude si afectiune, iata de ce are nevoie orice animalut cu blanita, cat ar fi el de obraznic si incapatanat!


DRESAJUL UNUI CAINE- PRIMII PASI-

Trebuie sa aloci in fiecare zi in jur de 10-20 minute pentru antrenamentul cu catelusul tau. La sfarsit, te vei alege nu numai cu un catel dresat, ci si cu un prieten devotat si de nadejde!   De ce e bine sa iti dresezi cainele: * Te ajuta sa stabilesti o legatura mai stransa cu cainele tau
* Stimuleaza mental cainele
* Ii da sentimentul placut ca apartine cuiva
* Contribuie la imbunatatirea comportamentului lui 1. Daca are un comportament nedorit si vrei sa se opreasca, porunceste-i sa stea sau spune-i “Stop”. In niciun caz, nu trebuie sa-l lovesti. 2. De antrenamentul cainelui nu trebuie sa se ocupe toti membrii familiei, chiar daca folosesc aceleasi comenzi verbale, pentru ca tonul si ritmul lor diferit pot induce in eroare animalul. Cu cainele trebuie sa lucreze cineva care are multa rabdare si destul timp la dispozitie . Mai tarziu, dupa ce cainele o sa invete primele comenzi, il pot testa si ceilalti din casa, cu exact aceleasi comenzi. 3. Foloseste stimulente pozitive. De fiecare data cand te asculta, lauda-l si recompenseaza-l cu ceva bun si nu-l pedepsi niciodata daca greseste sau nu se prinde ce vrei tu. Daca animalul asociaza obedienta cu ceva placut, o sa fie mai dispus sa te asculte, decat daca i-ar fi teama de pedepse. Nu abuza, insa, de bunatati de fiecare data cand catelul executa corect o comanda, pentru ca altfel nu te va asculta decat daca primeste ce vrea! 4. O comanda pe rand. Nu il invata mai multe lucruri deodata. Asteapta pana prinde prima comanda, apoi incearca sa ii arati si alta. 5. Nu tipa la el. Incearca sa iti mentii tonul vocii placut. S-a demonstrate ca unii caini raspund mai bine la comenzile facute pe un ton jucaus, bland, in timp ce altii prefera un ton mai ferm, insa tot prietenos. 6. Dreseaza-l in locuri diferite. Daca incerci sa il inveti diverse comenzi in casa, in gradina, in parc, cainele o sa se obisnuiasca sa te asculte indiferent de mediul inconjurator. 7. Dreseaza-l in timp ce va jucati. De exemplu, daca ii arunci o minge, spune-i “Stai!” inainte sa se arunce dupa minge, ca sa ti-o aduca, si spune “Vino” in timp ce se intoarce spre tine. 8. Integreaza dresajul in viata de zi cu zi. Imediat ce cainele tau invata o noua comanda, incepe sa o folosesti si in restul timpului, nu numai la sedintele de training. Spune-i “Culcat!” in timp ce treci prin sufragerie spre bucatarie si apoi da-i ceva bun. Asa te asiguri ca te va asculta in toate tipurile de situatii. 9. Nu te astepta sa iti asculte fiecare comanda, de fiecare data. Cainii sunt creaturi vii, nu roboti. Ai si ei zile mai bune si zile in care nu prea au chef si nu se concentreaza, ca si noi, oamenii, de altfel. De aceea, nu trebuie sa te superi pe animalut, dar nici nu trebuie sa te induiosezi si sa il lasi sa “chiuleasca” de la antrenament. 10. Nu lua cainele cu tine in masina, inainte de a-l fi invatat temeinic comenzile “Sezi” sau “Stai”. Pentru siguranta ta si a celorlalti participanti la trafic, e bine sa fii sigur(a) ca animalutul o sa stea cuminte in timpul calatoriei.

              ALTE 6 SECRETE ALE DRESAJULUI

  1. Incepe pe cat posibil dresajul de la o varsta
 frageda
. Atunci cand este pui, catelul este dornic sa invete, si este mult mai usor de manevrat si "convins" sa execute comenzile pe care i le dai.
2. Fii prompta. Imediat ce cutul a executat ceva corect, recompenseaza-l. Daca il vei recompensa dupa 3 minute, asocierea intre ceva bun primit si comanda executata nu se va mai face!
3. Fii consistenta. Alege o comanda, si foloseste-o mereu pe aceea pentru o dresura. De exemplu nu varia "stai", "stai jos" etc, ci mergi pe o singura "constructie de cuvinte".
4. In continuarea aceleiasi idei, alege comenzi simple, usor de priceput si retinut pentru cainele tau. De asemenea, in comanda nu folosi si numele lui, se va confuza. Nu ii spune niciodata: "stai, Yuki", ci doar "stai"!
5. Fii flexibila! Pentru executii mai complicate, nu cere prea mult de la cainele tau din primul moment. Recompenseaza-l si pentru executarea doar unei parti, ca sa stie ca este pe drumul cel bun!
6. Fii rabdatoare. Cainele nu o sa reuseasca din prima sa execute ceea ce vrei tu, dar cu perseverenta, si recompense adecvate, va ajunge sa fie maestru! La inceput va trebui sa il recompensezi de fiecare data cand executa comanda, chiar daca deja a invatat-o. Apoi o simpla lauda sau o mangaiere va fi suficienta pentru ca sa aveti un patruped multumit si mandru ca v-a facut pe plac! 




Sursa: http://husky-little-demon.weebly.com/index.html

Ce trebuie sa stii inainte sa-ti iei un caine

Cainele e cel mai bun prieten al omului, dar n-o sa fie prea fericit daca il neglijezi cu zilele si nu ai mai niciodata timp sa il scoti la plimbare si sa te joci cu el. Afla cateva lucruri importante inainte sa iti iei un caine!

1. Un caine are nevoie de timp si de energie din partea ta. Daca locuiesti singur(a) si muncesti 12 ore pe zi, atunci e o idee proasta sa iti iei un caine, o sa-l faci nefericit.

2.
Daca lipsesti des de acasa, ar trebui sa ai prieteni care sa stea aproape de tine (sau vecini de treaba) care sa-ti plimbe cainele in lipsa ta.

3
. Alege-ti cainele nu numai in functie de stilul tau de viata, ci si de casa in care traiesti. Daca stai in garsoniera, un caine de talie mica e indicat, pe cand daca stai la casa si ai o curte imensa, poti sa-ti iei si trei caini de talie mare!

4. Cainii trebuie neaparat sa fie dresati, macar minimal, daca nu vrei sa-ti roada incaltamintea si sa-ti intoarca toata casa cu fundul in sus. Daca nu ai bani sa investesti in dresarea unui pui mic, atunci ia-ti un caine mai mare, gata dresat.

5. Asigura-i cainelui tau suficiente jucarii de mestecat, de rontait si tine-ti lucrurile de valoare – pantofii, hainele etc. – departe de el (la fel si medicamentele si chimicalele). Cainilor le place sa inspecteze fiecare coltisor din casa si sa incerce orice, asa ca e mai bine sa ii tii departe de pericole.

6. Cainele trebuie sa fie deparazitat si vaccinat. E cel mai bine pentru amandoi, fiindca altfel te-ar costa o avere un tratament pentru cine-stie-ce boala la veterinar.

7.  Cumpara-i o lesa potrivita si botnita, daca e caine de atac. Nu ai vrea sa se intample vreun accident in timp ce il plimbi...

8. Indiferent de rasa cainelui tau, distreaza-te si ai grija de el! “Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat imi iubesc mai mult cainele”, spunea odata cineva celebru..


Sursa: http://husky-little-demon.weebly.com/index.html

Top 10 cele mai inteligente rase de caini din lume!

Cand spunem “acest caine e inteligent”, de obicei ne referim la capacitatea animalutului de a invata lucruri noi, de a gandi si de a rezolva probleme. Anumite rase sunt considerate a fi mai “dotate” pentru ca pot fi usor dresate, insa alte rase isi demonstreaza inteligenta in alte moduri si sunt demne de admiratie. Si acum, sa vedem care sunt cele mai inteligente rase de caini din lume, in sensul in care cei mai multi oameni percep inteligenta canina!
10. Cainele de cireada australian

Un caine harnic, care se ocupa in mod traditional de turme si de cirezi. Calitatile principale sunt inteligenta exceptionala, atentia, rezistenta si loialitatea fata de proprietate si de stapani. Sunt agili, puternici, organizati, activi si fizic si mental. Partea mai putin buna e ca se plictisesc repede si mai fac si prostioare in dorinta lor de a experimenta lucruri noi.

9. Rottweiler

“Cariera” rottweiler-ilor a inceput in Germania ca tovarasi de munca. Sunt folositi in principal pe post de paznici si ca ajutor de politist. Sunt foarte curajosi, rabdatori si fideli.

8. Papillon

Sunt foarte dragalasi, datorita urechilor in forma de fluture. Sunt isteti, mai puternici decat par la prima vedere – sunt descrisi adesea ca si caini mari prinsi in niste corpuri mici. Sunt paznici de incredere ai casei si buni prieteni.

7. Labrador Retriever

E una din cele mai populare rase de caini asa-zisi “de familie”. Inteligenti, afectuosi, blanzi, sunt ideali pentru familiile care au copii mici. Pot fi usor dresati, de aceea sunt folositi si pentru a ajuta batranii si persoanele cu handicap, dar si in munca de teren a politistilor.

6. Ciobanesc de Shetland

Membrii acestei rase de caine aduc si acasa spiritul protector si devotamentul cu care apara turmele. Extrem de inteligenti, se descurca in diverse situatii si invata comenzi noi cu usurinta.

5. Doberman
Pinscher

Aceasta rasa nu cunoaste ce inseamna frica si de aceea, sunt foarte apreciati ca si caini de paza. Chiar daca par fiorosi, pot fi imblanziti prin dresaj si, astfel, sa devina docili si blanzi.

4. Golden Retriever


Acesti caini pot invata bine peste 200 de comenzi, sunt loiali, iubitori, atenti, ideali daca iti doresti un tovaras jucaus si de incredere.

3. Ciobanesc German

Isteti, curajosi si protectori, ciobanestii germani invata comenzile dupa numai cateva repetitii si apoi, nu trebuie sa-i dai o comanda de doua ori ca sa te asculte. Sunt folositi pentru a apara turmele, pentru paza, in politie, in cautari si misiuni de salvare si au fost antrenati de militari chiar pentru salturile cu parasuta.

2. Pudel

Usor de dresat, ascutiti la minte, cainii din rasa pudel sunt rezistenti, ascultatori si eficienti. Sunt foarte creativi si, de aceea, au fost cooptati chiar la spectacolele de circ.

1. Border Collie

Collie e pe primul loc, datorita inteligentei iesite din comun si a energiei de care da dovada. Cainii din aceasta rasa se simt cel mai bine alaturi de stapani activi, cu care se pot juca si atrena toata ziua. Din cauza trecutului de caini de turma, Collie pot deveni confuzi in preajma copiilor, care au alt ritm si nu pot fi “dirijati” la fel ca oile sau vacile.

Sursa: www.acasatv.ro

Interviu - Bear Grylls de la Tehnici esentiale de supravietuire

Bear Grylls ne demonstreaza in fiecare emisiune ca poate supravietui in cele mai vitrege conditii si ca MacGyver era mic copil pe langa el. Porecla de Bear ii vine probabil de la faptul ca mananca aproape orice si ca reuseste sa faca fata oricaror conditii extreme - puternic si dur ca un urs. Din interviul de mai jos veti afla si cum a fost atunci cand Bear a dat fata in fata cu ursul carpatin.

Mai jos puteti citi fragmente dintr-un interviu cu Bear Grylls de la Tehnici esentiale de supravietuire pentru Discovery EMEA.

Bear Grylls Bear Grylls
Acesta este primul tau interviu dupa accident, Bear. Ne poti spune exact ce s-a intamplat ?

Conduceam o expeditie in Antarctica si incercam sa ne cataram pe un pisc inalt, izolat, pe care nu a mai urcat nimeni pana acum. Expeditia promova utilizarea energiilor alternative, astfel incat foloseam jet ski-uri care functioneaza cu bio-etanol, ca sa exploram cat mai multe din speciile de pe tarm. Foloseam si niste parapante alimentate cu electricitate si bio-etanol, care ne purtau spre interiorul continentului, apoi urma sa ne bazam pe forta propriilor picioare. De asemenea, aveam si schiuri folosite in combinatie cu un fel de zmee mari, care practic trag si oamenii pe schiuri, si saniile.

Expeditia se derulase cam in proportie de trei sferturi. Tocmai “zburam” pe aceste schiuri cu zmee, avand vreo 50 km/h, pe un vant foarte puternic. Eu eram in fata si efectiv imi pusesem casca doar cu cateva minute inainte, incercand sa ma incalzesc putin, cu toate opririle pe care le faceam. Deodata, m-am trezit sarind direct peste o muchie. O rafala puternica m-a ridicat si m-a aruncat pur si simplu de pe muchia respectiva. Am aterizat in cap, mi-am sfaramat casca si in cadere m-am lovit si la umeri. Din fericire, eu nu am prea multe in cap, asa incat capul meu n-a patit nimic, dar umarul a suferit o fractura serioasa. Am avut o fractura de umar de Gradul 4.

In ultimele luni deci, misiunea mea a fost sa ma fac bine si sunt pe drumul cel bun. Am inceput sa fac alergari, fac yoga si ma antrenez din nou in circuit. Iar maine plec la filmare din nou: vom incepe sa filmam pentru urmatoarea serie in Alabama, in weekend, deci voi avea ocazia sa verific cu adevarat cum ma simt.

Inca ma doare putin. Si mai am ceva oase care stau intr-un unghi ciudat. Dar, in linii mari, sunt pe calea cea buna. Cred ca nu ajungem la sfarsitul vietii intr-un corp pastrat perfect. Pe parcurs ne mai alegem cu cate o cicatrice, cu cate un os rupt, deci totul face parte din traseul firesc, eu asa cred.

Citatul meu preferat e din Evel Knievel, care a zis: “Oasele se vindeca, iar tipele adora cicatricile !” Deci cam asta ar fi... Pornind de la aceasta premisa, ar trebui sa am un succes nebun. Oricum, cred ca suntem pe calea cea buna.

As vrea sa te intreb cum iti poti controla teama cand faci acele chestii atat de complicate?

Adevarul este ca, o mare parte din timp, imi e teama. Asta am trait toata viata, indiferent ca era vorba de slujba mea in Trupele Speciale, de mari expeditii de alpinism sau de filmarile pentru Tehnici esentiale de supravietuire.  Am avut deci parte de multe asemenea momente. Si cred ca, de-a lungul anilor, am invatat sa tratez spaima ca pe o emotie care vine ca sa te faca mai atent la ceea ce trebuie sa faci. Asa privesc eu lucrurile. Cred ca teama iti ascute simturile si te face sa te gandesti mai clar si mai atent la ceea ce ai de facut, ca sa te asiguri ca esti 100% concentrat si pregatit pentru momentul respectiv.

Cred ca inveti in timp sa ii faci fata tot mai bine. Dar nu cred ca am putea trece prin viata fara sa fim speriati de diverse chestii. In mod sigur, nu asa stau lucrurile pentru mine. Sunt de-a dreptul agitat de multe dintre chestiile pe care le facem in program, indiferent ca interactionez cu serpi veninosi, incerc sa sar pe un crocodil imens sau sa ma catar fara coarda de asigurare. Dar folosesc teama doar ca pe un mijloc de a-mi ascuti simturile.
  
Imi amintesc ca, atunci cand eram mai tanar, mi s-a spus ca teama inseamna “dovezile false care par reale”. Cred ca multe dintre spaimele noastre asa sunt. In special cand urc pe munte, ma gandesc ca, daca esti pregatit la un anumit nivel, stii ce trebuie sa faci si cum. Dar ma asigur ca ma concentrez si nu fac greseli prostesti. Iata de ce consider ca spaima e doar o emotie care iti poate ascuti putin simturile.

Dar, ca sa fiu sincer, recunosc ca astept cu nerabdare o etapa a vietii mele in care sa nu imi mai fie teama. Fara indoiala, aceasta va veni la momentul potrivit.

Cele mai multe dintre locurile unde ai fost in misiunile tale de supravietuire sunt in salbaticie, departe de civilizatie. Exista si locuri moderne, locuite, in care e greu sa supravietuiti si care iti starnesc in mod egal entuziasmul ?

Da, desigur. Este singurul lucru pe care stiu sa il fac bine. Asta ma tine in viata si asta imi place sa fac. Deci raspunsul este da. De fapt, misiunile mele din Tehnici esentiale de supravietuire au inceput inca de cand aveam cinci ani, doar ca pe atunci nu filmam pentru televiziune. Si sper sa fac in continuare acest lucru si dupa ce camerele de filmat vor pleca.

Cu asta ma ocup. Asta imi place sa fac. La fiecare sfarsit de an, privesc in urma si ma gandesc la ce am facut. Da, este o munca grea, esti mult timp plecat de acasa, induri oboseala, spaima si frigul, dar mai presus de orice consider ca este un mare privilegiu. Ma simt foarte norocos sa am aceasta meserie care, efectiv, este o mare bucurie pentru mine.

Adevarul este ca, atunci cand filmezi, esti in diverse locuri, ti-e frig si ti-e teama de multe ori. Dar trebuie iti reamintesti in acele momente ca importante sunt locurile respective si modul cum vei supravietui. Nu intotdeauna e asa, dar asta face parte din “traseu”, dupa parerea mea. Cel mai important lucru este ca imi place la nebunie ceea ce fac. Cu asta ma ocup si, dupa cum am mai spus, este unul dintre putinele lucruri la care ma pricep.

Bear Grylls Bear Grylls

Intentionezi sa mergi si in zone locuite?

Nu despre asta e vorba in programul nostru, ci despre cum poti sa iesi din zone nelocuite, ostile, cand totul merge prost. Dar am facut multe materiale si cu diverse triburi. Am filmat cu tribul Embera, in junglele din Panama. Am filmat cu gauchos si cu aborigenii San. Am filmat cu triburile Tuvin din Siberia. Am lucrat deci cu multe comunitati, dar niciodata nu am facut un episod intr-o asezare, o localitate - fie ea mare sau mica. Intentionam sa facem si asta – mai exact sa facem un material despre supravietuire urbana. Dar ar fi mai degraba un episod singular, fiindca seria noastra se deruleaza in diverse zone salbatice.

Ai fost in Transilvania intr-o expeditie si ai intalnit un urs. Vreau sa te intreb cum a fost aceasta experienta. Stim ca ai fost obligat sa mananci excremente de urs, deci te rugam sa ne povestesti cum a fost.

A fost grozav. Episodul din Transilvania a fost cu adevarat extraordinar. L-am filmat acum cateva luni. Dar oamenii nu isi dau seama cat de salbatice sunt anumite zone din Transilvania. Este una dintre ultimele zone salbatice extraordinare din Europa. Gasesti acolo cea mai mare populatie de ursi bruni din Europa si munti uriasi de calcar, acoperiti cu paduri.

Intr-o seara m-am intalnit cu un urs brun, urias. Ne-a vazut si s-a indepartat. Iar eu am incercat sa demonstrez ca ursii au un sistem digestiv rapid: daca nu ai altceva de mancare, poti sa mananci efectiv bucati de fructe care au trecut prin organismul unui urs. Se vad bucatele de seminte, samburi sau fragmente de mar. Asa ceva am ales si am mancat din balega de urs. Nu a fost cel mai frumos moment din viata mea, dar e o chestie care ti-ar putea salva viata daca nu ai nimic altceva de mancare.

Ursii sunt animale uimitoare. E intimidant sa te afli intr-un loc unde sunt atat de multi ursi – iar eu am sfarsit prin a dormi pe o muchie ingusta, in acea noapte. Mi-am facut un soi de sistem care ma inconjura, cu fire si o sticla plina de pietre, deci daca se impiedica cineva de firele respective, pietrele ar fi facut zgomot cazand pe stanci, iar eu as fi auzit. Apoi mi-am mai facut o sulita ca lumea si un foc bun. Astfel, am petrecut noaptea izolat si in siguranta.

Mi-a placut foarte mult cum am filmat acolo. Am trait o aventura grozava intr-o pestera subterana, mergand prin bezna, cu torte aprinse. Cred ca acolo am trait una dintre cele mai infricosatoare situatii din Tehnici esentiale de supravietuire,  in pesterile acelea. Asa ca am m-am simtit usurat cand, in final, am reusit sa iesim de acolo.

E un episod de care sunt foarte mandru. Toti romanii din echipa, baietii din echipele de cautare si salvare care ne-au ajutat sa filmam acest episod, au fost geniali ! Inainte sa filmam un episod, avem de fiecare data o zi cand plecam prin zona cu baietii din echipele de cercetare si salvare si recapitulam toate procedurile de urgenta. Asa ajungi sa iti faci o imagine mai clara despre tara respectiva si ai sansa sa petreci mai mult timp cu expertii locali. Iar tipii din Transilvania mi s-au parut geniali !

Bear Grylls

Care sunt instrumentele sau gadget-urile esentiale pe care le iei cu tine, cand pleci intr-o aventura ?

Intotdeauna iau trei lucruri care sunt importante pentru mine. Intotdeauna imi iau o chestie concreta – o mica bucata de cremene, pe care o port atarnata la gat. Daca apare o situatie dificila, trebuie sa poti sa faci focul si deci ai nevoie de instrumente cu care sa il faci. Focul iti salveaza viata. Te incalzeste, te ajuta sa iti pregatesti ceva de mancare, sa fierbi apa... Asta iti ridica moralul. In plus, e o forma buna de protectie contra animalelor. Deci focul e un element esential pentru supravietuire, dupa parerea mea.

A doua chestie pe care o am mereu cu mine este o fotografie plastifiata, cu familia mea. Imi pun fotografia in bocanc. Pentru mine, familia inseamna foarte mult din ceea ce fac, o mare parte din motivatia mea si din speranta mea. Au existat cateva momente cand am stat in furca unui copac, in jungla, sub o ploaie torentiala, fara sa pot face focul, fara sa am habar unde sunt... Imi place sa petrec aceste momente uitandu-ma la o fotografie cu familia mea – deci am intotdeauna asa ceva in bocanc.

Intotdeauna am crezut ca un element important in arsenalul meu de  supravietuire este credinta mea crestina. Pentru mine, credinta a fost dintotdeauna un pilon de sustinere important, m-a ajutat sa trec prin multe chestii dificile. E o credinta foarte intima, traita in tacere, dar a devenit un element datator de forta pentru mine si consider ca ma sustine intr-o mare masura.

Care a fost cea mai groaznica experienta pe care ai trait-o in acest program si de ce?

O, Doamne ! E o lista lunga... Am trait foarte multe. Am fost muscat de serpi. Am sarit pe un rechin-tigru de 18 m lungime, mancator de oameni. Am sarit de pe o pluta. Am cazut pe stanci, am sarit in cascade. O pluta s-a scufundat sub mine. Am trait multe asemenea chestii. Am ramas blocat in mine de aur, impotmolit in ierburi inalte sau in crevase. Am cazut din copaci.

Ar fi deci o lista lunga de asemenea chestii. Dar intotdeauna incerc sa ma concentrez asupra chestiilor pozitive. Realitatea e ca am scapat cu viata de fiecare data, slava Domnului ! Si nu am corpul acoperit de prea multe cicatrice. Da, am cateva, dar in linii mari sunt bine. Totul merge bine fiindca am o echipa excelenta si o echipa de filmare grozava. E un grup mic, sunt aceiasi oameni cu care filmez intotdeauna. Ei au facut pana acum toate episoadele cu mine. Intotdeauna le spun, inainte de fiecare filmare: “Trebuie sa ne iasa bine de fiecare data. Nu apuci sa gresesti decat o singura data. Trebuie sa avem grija unii de altii si sa luam decizii corecte.”

Da, ni se intampla multe lucruri rele, dar eu incerc sa ma concentrez asupra celor bune si a celor care merg bine – iar astea reprezinta cam 99% din tot. Cred ca de asta inca facem acest program TV.

Ai zis ca ai invatat sa iti controlezi frica. Ne poti povesti o situatie in care ai fost implicat, dar dupa aceea, cand s-a terminat, te-ai gandit ca n-ar fi trebuit sa faci asa ceva fiindca era prea periculos ? Iti vine in minte vreo asemenea situatie?

Da. Cred ca, daca vedeti episodul din Transilvania, veti intelege ce vreau sa spun cand vorbesc despre aceste pesteri subacvatice. Am intrat in niste tuneluri foarte inguste, cu apa foarte rece, la aproximativ 150 m sub pamant. Curentii de apa erau foarte rapizi, iar locurile unde puteam sa respiram deveneau din ce in ce mai mici. M-am legat cu o franghie de echipa mea si, in final, apa a intrat sub niste stanci. Ne-am intrebat daca sa mergem mai departe, ca sa vedem unde duce. Daca nu ducea nicaieri, ma puteau trage inapoi cu franghia.

Am mers mai departe si, in final, apa a iesit din nou intr-un “buzunar” unde puteam respira - si apoi afara. Departe, deasupra noastra, puteam vedea lumina zilei. Deci totul a mers bine pana la urma, asa ca am adus si echipa dupa mine si a fost in regula. Dar de fiecare data sunt constient ca in asemenea situatii avem si ceva noroc. Nu e un sfat bun sa pui pe cineva sa intre intr-o situatie similara. Sunt foarte sincer in aceasta privinta, in program, si spun: “Probabil ca acum am impins lucrurile ceva mai mult decat ar fi bine s-o faceti si voi.”

Dar programul nu se ocupa de tehnici de supravietuire si despre ce trebuie sa faca cei care il urmaresc. Programul ma prezinta pe mine facand ceea ce fac, ceea ce am fost pregatit sa fac si in limitele puterilor mele. Asta as face eu ca sa ies dintr-o asemenea situatie. Intotdeauna explic foarte clar acest lucru. Nu ofer un program pe teme de supravietuire, un soi de manual din care sa afli ce e de facut, fiindca manualele despre supravietuire oricum iti spun ca n-ar trebui sa te misti din locul in care esti, ci sa ramai acolo in siguranta si sa astepti sa fii salvat. Insa in acest program, eu demonstrez ce fac eu ca sa ies dintr-o asemenea situatie, daca sunt nevoit. Categoric insa, acel episod a fost mai dur decat am intentionat noi sa fie.

Acesta e numele tau adevarat, Bear Grylls?

Am fost botezat Edward, care s-a transformat in Teddy, care a devenit Teddy Bear (Ursulet). Nu foarte... Dar cred ca asa a aparut acest nume. Si asa mi s-a spus cam de cand aveam o zi.

Hachiko, cainele-simbol al Japoniei, la 76 de ani de la moarte!

Cainele Hachiko din rasa Akita a ramas in memoria japonezilor si a milioane de iubitori de animale din lumea intreaga datorita devotamentului fata de stapanul sau pe care a continuat sa il astepte zilnic, timp de noua ani, in gara unde-l intampina cand acesta se intorcea de la Universitate - Facultatea de medicina veterinara din Tokio.  

Hachiko (10 noiembrie 1923 - 8 martie 1935) nu avea de unde sa stie ca stapanul lui murise, facuse infarct la facultate, si a continuat sa il astepte zilnic, timp de noua ani, in apropierea garii Shibuya, pana cand a murit si el.

La vremea respectiva, s-a presupus ca Hachiko a murit din cauza ca si-a perforat stomacul cu un betisor de la o frigaruie de pui.

Cum ramasitele catelului au fost prevalate si pastrate, medicii de la Facultatea de medicina veterinara din Tokio le-au cercetat si, saptamana trecuta, au ajuns la concluzia ca Hachiko a murit de cancer.

Catelul a fost impaiat si este pastrat la Muzeul National de Stiinte din Ueno, iar in gara Shibuya exista o statuie a patrupedului, omagiat in fiecare an pentru devotamentul sau iesit din comun.

S-au facut doua filme despre Hachiko: unul japonez, in 1987, si un remake dupa acesta - “Hachi: A Dog's Story" -, in 2009, cu Richard Gere in rolul principal, un film foarte impresionat la care au plans randuri, randuri de spectatori.

Cainele-simbol al Japoniei, Hachiko, a inspirat mai multe carti pentru copii, precum si jocuri video.
http://www.protv.ro/stiri/scari-ingenioase-pentru-case-de-vis-foto.html

Adorable!!

Husky Siberian

Standardul rasei husky siberian, după standardul Federatiei Chinologice Internationale nr. 270.

Aspect general

Acest câine de mărime medie este rapid, suplu si are o elegantă deosebită în miscare. Siberianul se distinge printr-un corp agil, urechi drepte, vigilente si o coadă stufoasă, ca de vulpe. Mersul său este lin, indiferent de distanta parcursă. Câinele se simte bine în hamuri, fiind foarte sigur pe el, iar performantele sale sunt evidente. Trage lejer, cu dexteritate, încărcături usoare, pe distante lungi.
Masculii sunt puternici, dar niciodată greoi. Femelele au o structură mai fină, dar de asemenea, puternică si, la fel ca si masculii, dau impresia ca forta si rapiditatea lor nu au limite. Husky Siberian îsi utilizează cu măsură resursele, economisind cu foarte mare chibzuintă energia.

Dimensiunea si greutatea

Înăltimea măsurată la greabăn
Masculi: 55 cm - 60 cm;
Femele: 50 cm - 55 cm.

Greutatea

Masculi: 20 kg - 27 kg;
Femele: 16 kg - 23 kg.

Înăltimea este proportională cu greutatea, măsurătorile de mai sus reprezentând extremele standardului. Nu sunt admise alte dimensiuni, orice abatere de la standard fiind penalizată. Văzută din profil, lungimea corpului - măsurată de la umăr la crupă (pelvis) - este putin mai mare decât înăltimea corpului, măsurată de la sol la greabăn. De retinut: cel mai important aspect în ceea ce priveste înăltimea este că lungimea picioarelor de la coate la sol să fie putin mai mare decât distanta de la coate la greabăn.

Comportament

Husky Siberianul este nobil si prietenos, însă în acelasi timp îndrăznet si alert. Nu are sub nici o formă calitatile unui câine de pază si apărare. Este gânditor si independent, cerintă vitală pentru un câine de sanie, care trebuie să actioneze corect, fără urmă de greseală, pentru a nu pune în pericol viata sa si a musherului. câinele matur este rezervat, are o atitudine demnă, inteligentă si un caracter energic. Întotdeauna este dispus la muncă sau la joacă, ceea ce î recomandă si ca un un bun câine de companie. Iubeste îndeosebi copiii. Nu se simte bine singur, fiind un câine de haită; cel mai frumos cadou pentru un Husky este o pereche cu care să se poată juca după bunul plac, dumneavoastră fiind astfel mult mai linistit. Nu este un gurmand, se multumeste cu putin. Este foarte important ca alimentatia să fie corect aleasă, pentru a mentine câinele în formă, sănătos si cu un aspect corespunzător.

Capul

Fata trebuie să aibă o expresie plăcută, dulce, iar privirea să fie ageră, prietenoasă, interesată si, evident, poznasă. Craniul este de mărime medie în raport cu corpul, rotunjit putin la crestet până la nivelul liniei ochilor, punct de la care devine treptat conic, îngustându-se spre trufă.
Defecte: cap aspru, greoi, prea puternic, sau prea fin.

Urechile

Sunt de mărime medie, paralele, de formă triunghiulară, pozitionate vertical. Bine îmblănite, putin arcuite si putin rotunjite la vârf, sunt purtate drept. Daca este cazul, atunci când câinele se găseste în miscare, urechile trebuie să fie mobile.
Defecte: urechi prea mari în raport cu capul, dispuse prea depărtat, urechi moi si care nu sunt drepte.

Botul

Este de mărime medie, bine proportionat, distanta de la vârful nasului la stop trebuie să fie egală cu distanta de la stop la occipital. Stopul este bine definit, fiind drept de la rădăcina nasului. Botul este conic, iar la vârf nu este nici ascutit, nici pătrat. Un bot prea scurt poate determina o muscatură gresită.
Defecte: bot prea ascutit sau necizelat, prea scurt sau prea lung.

Buzele

Pentru ca animalul să poată supravietui la temperaturi foarte scazute, este absolut obligatoriu ca buzele acestuia să aibă o închidere perfectă. Abilitatea de a lucra cu gura închisă ajută la evitarea înghetării organelor respiratorii. La câinii cu roba neagră, argintie si gri, buzele sunt de culoare neagră, bine pigmentate, iar la exemplarele brun - roscate sunt de culoare roscată.
Defecte: buze prea scurte, necizelate, prea lungi.

Trufa

La câinii negri, gri, argintii este de culoare neagră, iar la câinii brun-roscati este de culoarea ficatului. La cei cu roba de culoare albă se admite culoarea roz a trufei. Iarna, la majoritatea Siberienilor (nu este obligatoriu) apare pe mijlocul trufei o dungă de nuantă mai deschisă, asa numitul “snow-nose” - nas de zăpadă.

Dintii

Muscătura este în foarfece, orice altfel de muscătură decât aceasta nefiind acceptată. Lipsa dintilor este considerată defect.

Ochii

Pozitia ochilor este foarte importantă la Siberian. Acestia trebuie să fie oblici în sus, migdalati, moderat depărtati, fiind astfel mai putin expusi conditiilor arctice. Expresia lor este pătrunzătoare, dar prietenoasă, interesată, în functie de situatie.
Toate elementele structurii faciale la care ne-am referit anterior - lungimea botului, conformatia capului, stopul - determină pozitionarea ochilor, care este foarte importantă. Crescătorii trebuie să fie foarte atenti la ochii rotunzi, care nu sunt de preferat. De asemenea, ochii nu trebuie să fie pozitionati nici prea aproape unul de celălalt. O pozitionare corectă imprimă chipului acea expresie dulce, asemănătoare unui cap de vulpită.
În cadrul acestei rase, culoarea ochilor nu contează. Sunt acceptati atât ochii albastri, căprui, bicolori, cât si cei cu irisul în două culori. Ochii albastri par mai rotunzi decât cei căprui. Culoarea ochilor nu afectează calitatea câinelului !

 DECI, ATENTIE, LA HUSKY SIBERIAN, CULOAREA OCHILOR NU CONTEAZĂ !!!

Defecte: ochi prea oblici sau prea depărtati.

Gâtul

Este de lungime medie, arcuit si purtat cu mândrie drept în fată, în pozitie de repaus. La trap, gâtul este întins în fată, astfel încât capul este purtat usor înainte. Lungimea si pozitia umărului sunt determinate de angulatia acestuia. Pentru a avea un gât bine pozitionat, câinele trebuie să aibă umerii bine angulati. Un umăr drept inseamna un umăr scurt, fără arcuire suficientă.
Defecte: gât prea scurt, necizelat sau prea lung.

Toracele

Trebuie să fie adânc si puternic, dar nu prea lat. Punctul cel mai adânc al pieptului este la acelasi nivel cu coatele.
Coastele sunt elastice, bine arcuite, usor aplatizate pe lateral, pentru a permite o miscare liberă. Toracele si gâtul trebuie să fie puternice si musculoase, pentru ca munca Siberianului să fie eficientă. Distanta dintre membrele anterioare nu trebuie să fie mai mare de 5-6 cm. Un torace prea mare sau prea îngust va restrictiona miscarea picioarelor. Un câine al cărui torace atinge coatele este probabil prea gras.
Defecte: torace prea lat, coaste în formă de butoi, torace prea îngust sau slab dezvoltat.

Spatele

Este drept si puternic, cu linia superioară dreaptă de la greabăn la crupă. Linia spatelui este de lungime medie, puternică, în nici un caz slabă, moale sau înseuată. Dacă umărul este potrivit angulat, gâtul se va uni cu spatele printr-o curbă fină.
Defecte: spate de “crap” sau înseuat care constituie defecte majore, deoarece respectivul câine nu va putea să-si desfăsoare munca în mod corespunzător.

Salele
Regiunea salelor trebuie să fie puternică, uscătivă, mai îngustă decât cutia toracică. Crupa este înclinată fată de coloană la un anumit unghi, dar nu este niciodată atât de abruptă încât să împiedice deschiderea spre înapoi a membrului posterior.
Privit din profil, de la umeri la crupă, corpul Siberianului depăseste cu putin în lungime înăltimea măsurată de la greabăn la sol.
Defecte: spate slab, prea îngust si fără muschi, prea lung sau prea scurt.

Coada

Este foarte bine îmbrăcată si, datorită asemănării cu coada de vulpe, se mai numeste si “fox-brush”. Prinsă sub linia superioară, este purtată gratios peste spate, în formă de seceră atunci când câinele este în miscare sau în atentie. Coada tinută în jos este normală pentru pozitia de repaus. Atunci când este purtată în sus, coada nu se încolăceste si nici nu are voie sa stea plată pe spate. Părul care îmbracă coada este de lungime medie, putin mai lung decât pe celelalte părti ale corpului. Lungimea cozii trebuie să fie până la jaret.
Defecte: coada prea scurtă, purtată lateral, întoarsă pe spate, încolăcită, acoperită cu fire de păr prea lungi, prinsă prea sus sau prea jos.

Umerii

Omoplatul este pozitionat fată de sol la un unghi de 45 de grade. Bratul nu este niciodată perpendicular pe sol, el fiind usor înclinat în spate, de la cot la umăr. Muschii si ligamentele care leagă umărul de cutia toracică sunt bine dezvoltate si puternice.
Defecte: umeri drepti, slab dezvoltati sau căzuti.

Membrele anterioare

În pozitie de repaus, privite din fată, membrele sunt paralele si drepte, asezate la distantă medie, cu coatele apropiate de corp, fără a fi întoarse spre interior sau spre exterior. Văzute din lateral, labele sunt usor înclinate, cu articulatia puternică, dar flexibilă. Oasele sunt puternice, dar niciodată greoaie. Lungimea membrelor de la cot la sol este egală cu cea de la cot la umăr.
Defecte: articulatii slabe, oase grele, prea apropiate sau prea depărtate, angulatii necorespunzătoare ale cotului.

Labele

Ca formă, labele sunt ovale, dar nu lungi. De mărime medie, compacte, sunt acoperite de păr des si scurt, prezent si între degete si pernite. Pernitele sunt dure, între degete existând o pielită. În pozitie standard sau în miscare, labele nu sunt îndreptate nici spre exterior, nici spre interior.
Defecte: degete moi sau depărtate, labe prea mari sau prea mici si delicate, deviate spre interior sau spre exterior.

Trenul posterior

În repaus, privite din spate, membrele sunt paralele si moderat depărtate. Pulpele sunt musculoase si puternice, bine angulate la articulatia genunchiului, cu jaretul bine definit. La lucru, sunt capabile de efort mare. Unghiul posteriorului trebuie să fie proportional cu cel din fată.
Defecte: osatura prea fină sau prea dură, genunchi drepti, “coate de vacă”, membre prea apropiate sau prea depărtate.

Blana

Blana este formată din două tipuri de păr: subpărul (puful) si părul de acoperire. Părul si subpărul trebuie să fie drept, neted, întins, niciodată prea aspru. Părul de acoperire nu are voie să fie prea lung, pentru a nu estompa conturul natural al câinelui. Blana lânoasă trebuie penalizată, întrucât reprezintă un dezavantaj în lupta pentru supravietuire. Puful, moale si des, este suficient de lung si des pentru a sustine părul de suprafată, ce trebuie să aibă perii drepti, cu tinută si textură corespunzătoare. Nu trebuie să fie prea aspru sau în formă de tepi de arici. Absenta pufului în timpul năpârlirii este ceva normal. Toaletarea trebuie făcută doar din pieptene, fiind acceptate aranjamentele de puf doar la degetele de la picioare. Pe părtile laterale, părul este mai scurt si putin mai lung pe umeri, gât si pe partea din spate a crupei, unde formează “pantalonasi”.
Defecte: păr prea lung, zbârlit, prea aspru sau prea mătăsos; tunderea părului în alte zone decât cele permise este interzisă.

Culoarea

La această rasă sunt permise toate culorile, fără preferinte si exceptii. Se acceptă exemplare cu pete sau chiar complet negre.

Tinuta si miscarea

Siberianul se remarcă prin tinuta lui suplă si mersul lejer, aparent fără efort. Este un câine rapid si usor pe picioare, iar atunci când este prezentat în ring trebuie condus cu o lesă lungă si la trap potrivit de rapid, arătând o priză bună la picioarele din fată si împingere la cele din spate. Privit în miscare, din fată înspre spate, la pas nu se vede o singură urmă, dar, pe măsură ce viteza creste, labele calcă pe aceeasi linie si anume pe axa longitudinală a corpului. Urmele lăsate de labele din fată si de cele din spate, de pe aceeasi parte, se suprapun. La trap, coatele sau genunchii nu sunt deviate nici spre interior, nici spre exterior. în timpul miscării, linia superioară este perfect dreaptă, puternică, rămânând la un nivel stabil. În expozitie trebuie prezentat la trap, pentru a evidentia miscarea armonioasă si dinamică. În concluzie, un Husky este un atlet din vârful nasului si până în vârful cozii.
Defecte: mers scurt, săltat, greoi, încrucisat, spate lasat, vertebre deviate.

N.B.: Masculul trebuie să aibă două testicule aparent normale, complet coborâte în scrot.

Alimentatie

În situatia în care v–ati hotărât să cumpărati un pui de Husky, crescătorul vă va aduce la cunostintă informatii utile despre dieta pe care a urmat-o cătelul, astfel încât acesta să fie alimentat cu acelasi tip de hrană cu care a fost obisnuit, precum si amănunte despre alimentatia necesară în continuare adultului.
Dieta puiului ar trebui mentinută, după ce l-ati adus acasă, cel putin până când acesta se va obisnui cu noul domiciliu. După aceea, dacă doriti si constatati că este necesar, puteti să o schimbati treptat. Nu trebuie să uitati că schimbările bruste în alimentatia puiului pot genera probleme ale sistemului digestiv. 







Sursa: http://husky-little-demon.weebly.com/index.html

Cursa iditarodului - Zece secole până la recunoaşterea sa oficială

Cea mai renumită cursă de sănii trase de câini din lume, care se desfăşoară pe distanţa de aproximativ 1 800 de kilometri, a durat, în realitate, mai mult de zece zile. La start s-au aliniat zeci de mărşăluitori din diferite ţări, inclusiv veterani ai altor curse. Imaginaţi-vă că petreceţi circa zece zile sau mai mult într-o sălbăticie neprimitoare, în cea mai mare parte singur. Trebuie să traversaţi trecători de munte; defilee tăiate în gheaţă; tundra; râuri îngheţate, late, folosite uneori drept drumuri; precum şi să treceţi peste bucăţi colţuroase de gheaţă din apă de mare şi să rezistaţi la temperaturi sub zero grade, pe măsură ce înaintaţi pas cu pas spre destinaţia dumneavoastră, aflată aici, la Nome.
Remarcăm emoţia generată de această demonstraţie de curaj şi de colaborare dintre om şi câine şi ne întrebăm: „Care a fost începutul acestor curse?“. De unde provin cuvintele „mărşăluire“ şi „mărşăluitor“? Aceşti termeni au apărut atunci când coloniştii s-au stabilit în nord-vestul Canadei. Canadienii de limbă franceză care conduceau sănii trase de câini strigau: „Ma-a-r-r-che!“. Locuitorilor de limbă engleză din Canada li s-a părut că acest cuvânt sună la fel cu comanda „marş!“. Astfel, cel care conduce o sanie trasă de câini a ajuns să fie cunoscut drept mărşăluitor.
În timp ce actualele curse de sănii trase de câini constituie un sport relativ nou, câinii de sanie au fost folosiţi de cel puţin o mie de ani. La început, săniile şi câinii au fost folosiţi, în principal, la transportarea mărfurilor pe întinderile pustii şi albe ale pământului. Prima consemnare despre câini care au fost puşi să tragă sănii a fost găsită în literatura arabă, datând din secolul al X-lea. Unele autorităţi în materie sunt de părere că populaţia chukchi din Siberia a fost prima care s-a folosit de câini şi de sănii într-o mai mare măsură.
Descoperirea aurului a dus la apariţia Drumului Iditarodului. În 1908 s-a descoperit aur în regiunea în care indienii athapaskan vânau caribu. Ei îi spuneau acestei regiuni Haiditarod, ceea ce înseamnă „locul îndepărtat“, termen care, mai târziu, a fost anglicizat, devenind Iditarod. Ca urmare, a apărut un drum de 1 800 de kilometri până la Nome, trecând prin oraşul Iditarod. Cu timpul, acest drum a ajuns să fie cunoscut sub numele de Drumul Iditarodului.
În timpul goanei după aur din Alaska şi Canada, săniile trase de câini au transportat prin imensa sălbăticie echipament, poşta şi aur. Potrivit unui raport, pe la sfârşitul anului 1911, patru echipaje de câini au transportat pe Drumul Iditarodului 1 200 de kilograme de aur în timpul unui singur transport, sosind la Knik, Alaska, pe 10 ianuarie 1912.
Pe vremea goanei după aur, cu atât de multe echipaje de câini câte existau pe atunci, era un lucru obişnuit ca cei care mânau câinii, sau mânuitorii, cum mai erau numiţi aceştia, să creadă că echipajul lor sau câinele lor din fruntea echipajului era probabil cel mai puternic, cel mai rapid sau cel mai inteligent. Ca urmare, se făceau mereu concursuri.
Apoi, în Nome, în 1908, s-a organizat pentru prima oară o cursă oficială de sănii trase de câini, numită Marele Premiu al Alaskăi. Această cursă, care a deschis calea curselor moderne de sănii trase de câini, i-a pregătit pe mărşăluitorii de atunci pentru o altă cursă - una în care nu câştigau un premiu în aur, ci în care salvau vieţi.
Istorica expediţie a serului spre Nome a fost o cursă de sănii trase de câini, o cursă contra morţii. În ianuarie 1925, în Nome a izbucnit difteria. Din cauză că exista pericolul izbucnirii unei epidemii, o cantitate de ser trebuia să ajungă imediat la Nome. A fost organizată o ştafetă de 20 de echipaje. Primul echipaj a pornit din Nenana, unde se înregistra o temperatură de minus 46°C, dându-se astfel startul unei ştafete de alergători între orăşele aflate, în general, la o distanţă de 50–80 de kilometri unele faţă de altele. În mare parte, această ştafetă s-a desfăşurat pe întuneric, deoarece în acea perioadă a anului lumina zilei arctice nu ţine decât trei sau patru ore. Cei peste 1 080 de kilometri până la Nome au fost parcurşi în cinci zile şi 8 ore - în mod normal, această călătorie se face în 25 de zile. Mărşăluitorii au condus săniile prin viscole dezlănţuite, temperatura datorată viscolului fiind de minus 57°C sau chiar mai scăzută. Atât de măreaţă a fost această performanţă, încât preşedintele american Calvin Coolidge i-a dat fiecărui participant câte o medalie şi câte o diplomă.
Câinele din fruntea unui echipaj are un rol foarte important. Foarte puţini câini sunt calificaţi ca să fie puşi în frunte. Nu trebuie să uitaţi că, în funcţie de numărul câinilor care formează echipajul, câinele din frunte se poate afla la o distanţă de 15–20 de metri sau chiar mai mult în faţa mărşăluitorului. Pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă sau atunci când echipajul ocoleşte un obstacol, câinele din frunte poate fi complet în afara câmpului vizual al mărşăluitorului. Aşadar, depinde numai de acest câine să miroasă urma şi să meargă pe ea sau să aleagă traseul cel mai puţin periculos, precum şi să facă alte alegeri care apar în ultimul moment, toate acestea independent de stăpânul său.
Vorbind despre meritele câinelui conducător, nu înseamnă că mărşăluitorul nu face mai nimic pentru a-şi conduce echipajul. Dimpotrivă, el are un rol foarte important în ce priveşte conducerea, indicând direcţia cu ajutorul unor comenzi rostite cu glas puternic, „gee“ (dreapta), „haw“ (stânga) sau „whoa“ (stop). Comanda „marş“ din anii trecuţi a fost înlocuită, în general, cu termenul folosit de obicei în fotbalul american „hike“ sau cu obişnuitul „let’s go“ (porneşte, dă-i drumul). Aceste expresii sau altele asemănătoare pun echipajul în mişcare şi îi dirijează acţiunile. Asemenea comenzi, însoţite şi de un cârlig pentru zăpadă destul de impresionant, un fel de ancoră înfiptă în zăpadă folosită pentru a-i împiedica pe câinii exagerat de nerăbdători să pornească în cursă înainte de a se da startul, ţin de obicei echipajul sub control.
În timpul cursei Iditarodului, somnul este un lucru de dorit, dar greu de obţinut. Când drumul este drept ca-n palmă, există momente în care mărşăluitorul poate să lase întregul echipaj în grija câinelui care se află în frunte, în timp ce el trage un pui de somn în sanie. În tot acest timp, câinii continuă să se îndrepte în pas vioi spre destinaţia lor, spre Nome.
Uneori, când drumul este bun, un echipaj poate să meargă cu uşurinţă la trap, având o viteză de 18–19 kilometri pe oră, putând atinge, pentru perioade mai scurte de timp, o viteză de 30 de kilometri pe oră. Viteza medie este mult mai mică, însă, deseori, ei pot parcurge 160 de kilometri într-o zi. Un echipaj care a câştigat această cursă a înregistrat o viteză medie de circa 7 kilometri pe oră pe tot parcursul celor zece zile de desfăşurare a cursei.
Unii se întreabă dacă nu cumva câinii folosiţi să tragă săniile sunt maltrataţi, fiind exploataţi de om. Recunoscând faptul că uneori omul a maltratat animalele, această îngrijorare este îndreptăţită. Câinii care trag săniile par să-şi îndeplinească misiunea cu entuziasm, întrucât la start se aud o mulţime de lătrături - fiecare câine făcându-şi cunoscută dorinţa de a porni la drum. Atât de dornici sunt unii câini să plece, încât un echipaj format din zece câini a tras în hamuri cu atâta forţă, încât au reuşit să tragă o furgonetă la care erau legaţi - furgoneta fiind băgată în viteză, iar frâna de mână trasă! Mărşăluitorii sunt foarte preocupaţi de binele animalelor lor. Când fac pauze, o bună parte din timp o petrec pregătindu-le de mâncare câinilor lor şi împrăştiind paie pentru a-i separa în paturile lor din zăpadă, dar şi verificându-le botinele, care le protejează labele, şi îngrijindu-le labele rănite.
Mărşăluitorul aflat în cursa Iditarodului poate că reuşeşte, la un moment dat, să se odihnească o oră şi jumătate până la două ore, însă este obligatorie o oprire de 24 de ore, când mărşăluitorii se pot odihni şase sau şapte ore. Câinii, fiind mai norocoşi, se odihnesc mai mult decât mărşăluitorul.
Există o regulă pe care mărşăluitorul a învăţat-o din experienţă: un câine nu trebuie să tragă o greutate mai mare decât cea a corpului său. O sanie de greutate medie care participă în cursă, incluzând şi greutatea mărşăluitorului, cântăreşte între 140 şi 230 de kilograme. Dacă un participant are un echipaj de 15 câini, fiecare câine trage 15 kilograme sau chiar mai puţin, cu mult sub greutatea medie a unui câine, şi anume de 25 de kilograme. În plus, o mare parte din timp, mărşăluitorul nu stă în sanie. Dimpotrivă, el aleargă în spatele saniei şi o împinge, ajutând, probabil, echipajul să urce un deal sau să traverseze o porţiune de teren accidentat. Însă, cu toată îngrijirea pe care mărşăluitorii le-o acordă câinilor lor, există unele persoane care spun că în aceste curse unii câini se accidentează.
Într-o scrisoare adresată ziarului The New York Times se semnala că o societate americană care promovează actele de bunăvoinţă faţă de animale a pretins că unii câini nu pot termina cursa, iar unii chiar mor din cauză că sunt mânaţi cu asprime. Se spunea că, într-o mare măsură, o astfel de atitudine se datora sumei foarte mari de bani oferită ca premiu de grupul de sponsori.
Ce fel de câine este acesta care poate să păstreze ritmul şi căruia se pare că îi place acest lucru? Orice câine care este învăţat să tragă poate fi un câine de sanie. Însă câinii care participă la cursele de sănii din Alaska se împart, de obicei, în patru categorii principale: rasa malamut din Alaska, husky din Siberia, husky din Alaska sau câinele indian, sau de casă, este de părere Lorna Coppinger, autoarea cărţii The World of Sled Dogs (Lumea câinilor de sanie).
1) Rasa malamut din Alaska este o rasă distinctă, originară din zona arctică. Exploratorii ruşi au descoperit câinele malamut la un trib de băştinaşi inuit din Kotzebue Sound, o populaţie cunoscută pe atunci sub numele de Mahlemut sau Malemiut. Acest câine are o statură mare şi este foarte puternic. S-a dovedit a fi foarte bun pentru a transporta greutăţi mari în timpul goanei după aur. Viteza mai mică cu care se deplasează este compensată de forţa şi rezistenţa lui extraordinare.
2) Husky din Siberia, care, în general, are ochii albaştri ca de gheaţă, este şi el recunoscut ca rasă distinctă. Este mic, inteligent şi rapid şi are semne foarte caracteristice. A fost adus pentru prima oară în Alaska în anul 1909 de un negustor de blănuri rus care a participat cu echipajul său format din zece husky siberieni la a doua ediţie a Marelui Premiu al Alaskăi.
3) Husky din Alaska nu este considerat o rasă, dar este recunoscut drept o categorie distinctă, având câteva trăsături caracteristice. Este o corcitură de câini din nord, iar numele lui provine dintr-un cuvânt local folosit pentru eschimos - husky sau huski -, care înseamnă „mâncător de carne crudă“. Acest nume i se potriveşte, deoarece, în trecut, mărşăluitorii din nord îşi hrăneau echipajele, în principal, cu peşte uscat.
4) Câinele indian, sau câinele de casă, cel mai întâlnit câine în actualele curse de sănii din Alaska, este adesea greu de clasificat. El este rezultatul a multor ani de reproducere selectivă a exemplarelor care se găseau în zonele rurale, unde acestea erau crescute. Acest câine poate parcurge un kilometru în aproape două minute şi poate încheia o cursă de 30 de kilometri, pe care o parcurge cu o viteză de peste 27 de kilometri pe oră, mai având încă destulă energie ca să aştepte cu nerăbdare cursa de a doua zi. Deşi pe unii nu-i impresionează cu nimic, atunci când are un mers bun, mărşăluitorul îl consideră un câine frumos.
Sosirea câştigătorului nu înseamnă sfârşitul cursei Iditarodului. S-ar putea să mai treacă încă opt până la zece zile până când cursa să fie încheiată oficial, iar Premiul Lanterna Roşie să fie înmânat ultimului mărşăluitor care trece linia de sosire. Simbolul lanternei roşii îşi are originea pe vremea călătoriilor cu trenul, când pe ultimul vagon, adică pe vagonul de serviciu, era atârnată o lanternă roşie.
Gândindu-ne la cursa Iditarodului, rămânem impresionaţi de munca în echipă dintre om şi câine, colaborare care face posibilă o călătorie de peste 1 800 de kilometri pe un teren extrem de dificil, în condiţii atmosferice foarte grele. Cu toate acestea, unele echipaje parcurg această distanţă în aproape zece zile şi jumătate.

Rasele nordice

Aceste rase sunt definite de originea lor geografica. Majoritatea sunt caini de tip Spitz, cu urechi ascutite, blana groasa si coada curbata. Rasele nordice au o varietate de utilitati, dar sunt similare in aspect cat si inclinatia lor spre independenta.
Multe rase nordice sunt distante fata de oameni, si multe dintre ele au o preferinta innascuta de a hoinari. Husky-ul siberian este, de exemplu, intruchiparea perfecta a expeditilor in evadari. Se cunosc cazuri in care proprietarii au fost nevoiti sa apeleze la beton si custi de otel pentru a-si impiedica cainii sa evadeze. Unele rase nordice au instincte de pradatori, asa ca trebuie sa fie tinuti sub supraveghere atunci cand vine vorba de animale mici sau chiar copii, al caror plans poate rasuna ca strigatele vanatului ranit.
Acesti caini au suficienta energie de consumat, astfel incat este sugerata implicarea lor intr-o activitate. Husky-ul si Malamutul se descurca bine la tractiune sau inhamatul la sanie - atata timp cat aceasta activitate este sigura si distractiva.
Deoarece acesti caini pot fi suspiciosi cu strainii, este recomandat sa fie socializati bine de timpuriu. Rasele nordice sunt independente, dar cu toate acestea ei se inteleg foarte bine cu alti caini - sunt intr-adevar animale de turma si vor fi membri buni ai turmei dumneavoastra atata timp cat stabiliti o scara ierarhica de timpuriu.
Cainii din rasele nordice o duc foarte bine in familiile active care au ceva experienta cu cainii. Un astfel de caine ar putea fi potrivit pentru dumneavoastra daca va plac drumetiile, schiatul, sau mersul cu bicicleta; daca traiti intr-un climat mai rece si aveti timp pentru dresaj si miscare.